Veneţia, loc al iubirii eterne

0
847
Lucky Studio Venetia

Să vă spun cum am ajuns în Veneţia cu Lucky Studio Iaşi. Eram într-una din zile la locul de muncă când am avut prilejul de a comunica şi cu una din vechile mele prietene, Lumi, care a ajuns în Italia. În cele din urmă, după ce am terminat programul de lucru şi am ajuns acasă am început să vorbim din ce în ce mai mult şi să îi comunic ceea ce îmi doream să ating acest an, printre ele şi o excursie în Veneţia.

Auzind că sunt mulţumită de jobul meu de la Lucky Studio, Lumi mi-a dat un sfat şi anume să îmi găsesc ceea ce mă defineşte pe mine şi să încerc să îmi urmez visul, indiferent de ceea ce ar spune sau ar crede unii. În fond, atunci când alţii ajung să vorbească despre mine, înseamnă că nu ştiu cu ce să îşi mai ocupe timpul şi viaţa mea este mai importantă decât a lor.

Auzind multe din informaţiile furnizate de Lumi am început să cred cu adevărat în visul meu de a ajunge la Veneţia şi prin urmare am inceput să lucrez şi în ture de noapte la Lucky Studio, pentru că ştiam că  îmi măresc şi şansele de câştig. Cu câştigul pe două săptămâni de activitate am reuşit să imi rezerv un sejur de 5 zile la Veneţia, timp în care am am rămas profund impresionată de istorie, de poveştile romantice pe care le poartă acest orăşel romantic în spate.

Nu am renunţat nici la munca mea de la Lucky Studio, pentru că mi-am permis să lucrez part-time, pentru a nu pierde din ceea ce am acumulat în aceste 10 luni de când lucrez aici. Por spune că am avut o excursie la care nici nu visam, că am trecut prin cele mai romantice, liniştite şi frumoase străzi, că am cunoscut cei mai plăcuţi oameni şi am învăţat o mulţime despre ceea ce înseamnă să dăruieşti din interiorul tău, despre ceea ce înseamnă să primeşti şi ceea ce poţi face dacă crezi în tine.

Pentru mine Lucky Studio Iaşi mi-a oferit posibilitatea să mă dezvolt, să am un loc de muncă plăcut, să îmi pot întreţine casa, să îi pot ajuta pe părinţi, şi mai nou mi-a permis să mă bucur de o relaxare la un hotel de 5 stele, cum vedeam numai în filme. Pot spune că am învăţat de la Veneţia să mă iubesc pe mine însumi şi să renunţ la orice masca pe care o purtam până acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here