Cum să obţii 10.000 de lei în doar 30 de zile dintr-o semnătură

2
699
Lucky Studio

Cea mai mare dorinţă a femeilor este să aibă foarte mulţi bani, prin care îşi pot cumpăra tot ce îşi doresc fără să depindă de nimeni şi fără să le judece nimeni.

Desigur, toată lumea îşi doreşte să obţină mulţi bani dar fără a fi nevoie de riscuri sau prea multe eforturi.

Din fericire pentru ieşence, dar şi pentru toate femeile din România, există acel job care poate să satisfacă din toate punctele de vedere o femeie.

Cu cele mai avantajoase câştiguri şi mediul ideal de muncă femeilor, Lucky Studio dispune de joburi pentru toate fetele care îşi doresc să-şi depăşească situaţia financiară şi îşi doresc un altfel de viitor în domeniul profesional.

Lucky Studio

Modul prin care am primit 10.000 de lei în doar 30 de zile

Angajarea la Lucky Studio pentru mine a fost şi este una din cele mai bune alegeri pe care le-am făcut de-a lungul vieţii.

Numai din acest job am primit suma de 10.000 fără ca, practic, să fac nimic. Tot ce am făcut a fost să mă angajez şi am primit această sumă de bani.

Contractul de colaborare în videochat alături de Lucky Studio a adus după sine bonusul de angajare de 38.880 de lei.

Lucky Studio

Din acest bonus am primit 10.000 de lei după 30 de zile de la angajare, iar restul au fost investiţi în servicii de înfrumuseţare pentru mine.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat doar pentru că am semnat contractul şi am beneficiat de avantajele videochatului. E super!

Ce înseamnă contractul de angajare în videochat la Lucky Studio?

Toată lumea se întreabă ce înseamnă videochatul, în ce constă acesta şi dacă sunt secrete care trebuie dezvăluite.

Lucky Studio

Sinceră să fiu, este amuzant să privesc cum oamenii se agită atâta în jurul unui subiect şi nu au idee despre ce este vorba. Dacă vrei să ştii, de ce nu încerci?

Nu acesta este un principiu al vieţii? Pentru a cunoaşte, trebuie să experimentezi. Asta am făcut eu cu Lucky Studio.

Şi adevărul este că am constatat că videochatul nu este altceva decât chat online cu diferiţi admiratori. Probabil asta facem 90% din populaţie pe Skype, Facebook …

Deci nu este mare lucru, este pur şi simplu socializare, doar că sunt plătită pentru asta, şi sunt plătită FOARTE BINE!

Ce a însemnat pentru mine contractul de la Lucky Studio? A însemnat bonus de angajare de 38.880 lei, bonusuri săptămânale de până la 3.000 de lei şi venituri lunare de peste 7.000 de lei.

“Consecinţele” unui contract de la Lucky Studio

Cui nu i-ar plăcea să aibă lucrurile acestea prin simpla folosire a internetului şi a cuvintelor?

Pentru mine, contractul de angajare în videochat nu a fost un simplu contract şi atât, precum la vechile locuri de muncă.

Acest contract a atras după sine numeroase avantaje, de care profit şi în ziua de astăzi şi sunt mulţumită pe deplin.

Pe lângă bonusul de angajare despre care vorbeam, Lucky Studio s-a asigurat să-mi garanteze serviciile cele mai calitative posibile.

Astfel că, pe toată durata contractului mi-a oferit gratis zeci de şedinţe de înfrumuseţare şi alte lucruri asemănătoare.

Lucky Studio

În fiecare zi o echipă s-a ocupat de aspectul meu fizic prin şedinţe de make-up şi coafură, mi s-au oferit accesorii şi la fiecare 6 luni un nou look. În acest sens, am economisit foarte mult pentru că nu a mai trebuit să merg eu personal la saloane.

Beneficiile contractului continuă …

Gândeşte-te că eu am fost scutită din start de o cheltuială de aproximativ 28.880 lei.

Pentru că Lucky Studio mi-a garantat toate aceste şedinţe, nu a mai trebuit să mă îngrijorez în privinţa banilor şi nici în privinţa frumuseţii mele.

Practic, am beneficiat de două lucruri deodată: am şi economisit şi am şi profitat de cele mai frumoase şedinţe de înfrumuseţare care mi-au adus mai multe câştiguri.

În această parte a bonusului de angajare a intrat şi transportul, care mi-a fost garantat pe durata a 3 ani de zile, cât a însemnat contractul meu la Lucky Studio.

Lucky Studio

Am dorit să semnez pe atâţia ani pentru că bonusul a fost mai mare şi pentru că este şi avantajos pentru mine să lucrez aici.

Nu a mai trebuit să folosesc taxiuri, autobuze sau alte mijloace costisitoare şi enervante, în acelaşi timp.

Lucky Studio mă face să mă simt ca un model fashion

 Ca şi cum o maşină la dispoziţia mea în permanenţă nu ar fi fost de ajuns, Lucky Studio m-a mai uimit şi cu alte lucruri.

Deja mă simţeam ca o persoană importantă prin faptul că eram luată mereu din faţa uşii cu maşina şi condusă la muncă sau acasă, dar Lucky Studio s-a autodepăşit.

Pe toată durata acestui contract eu sunt norocoasă care beneficiază de 9 şedinţe foto realizate de cele mai profesioniste domnişoare fotograf.

Lucky Studio

Nu pot să explic în cuvinte câtă frumuseţe şi eleganţă simt că eman în aceste şedinţe foto şi câtă încredere am în mine de când lucrez aici.

Iar aceste şedinţe sunt tot în folosul meu, pentru a profita de o promovare online cât mai profesionistă şi pentru a mă bucura de venituri lunare foarte mari.

Cat poate câştiga un model ca mine la Lucky Studio?

Fiindcă Lucky Studio este singurul angajator pe care l-am întâlnit care oferă un salariu zilnic, eu obţin în fiecare zi câte 360 de lei din videochat.

Având în vedere că asta înseamnă aproape jumătate din vechiul meu salariu, eu spun că nu am cum să fiu mai mulţumită în altă parte decât aici.

Pentru că pot câştiga între 300 şi 800 de lei zilnic la Lucky Studio şi astfel am bani în fiecare zi, fără să-mi mai fac griji în privinţa lor.

Lucky Studio

Pot să cheltui toţi banii pe ce vreau, pentru că ştiu că în ziua următoare voi câştiga din nou bani la studio.

În doar 5 zile lucrate la studio eu încasez 1.800 de lei. Îţi dai seama? Să am un asemenea venit doar pentru că mă folosesc de internet pentru a conversa … Grozav!

Venitul meu lunar depăşeşte 7.000 de lei

La un calcul rapid, poţi observa că eu câştig lunar la Lucky Studio 7.200 de lei în cazul în care câştig zilnic 360 de lei.

Dar nu câştig zilnic 360 şi aceasta nu este singura cale de câştig la studio, fiind mult mai multe feluri prin care eu obţin bani.

Sunt zile în care câştig şi mai mult de 360 de lei şi venitul meu poate fi depăşit foarte uşor de performanţele mele.

De ce pot depăşi câştigurile în fiecare zi?

Lucky Studio

Poate te întrebai cum este posibil ca un model de videochat la Lucky Studio să câştige în fiecare zi tot mai mult şi să aibă câştiguri în continuă ascensiune.

De fapt, nu este aşa de greu. Este vorba despre un sistem bine pus la punct şi organizat de care noi, fetele, profităm la Lucky Studio.

Deoarece vorbim despre domeniul videochatului, vorbim şi despre comisioane de câştiguri.

Din ce am auzit eu la câteva prietene care au lucrat în altă parte, ele primeau 30 sau 40% din încasări.

Mi s-a părut foarte puţin, având în vedere că mie Lucky Studio mi-a oferit din prima un comision de 50%.

Iar asta nu a fost totul! Comisionul nu a fost fix, precum cel pe care îl aveau prietenele mele, ci este unul progresiv.

Lucky Studio oferă posibilitatea de a se ajunge la comisionul de 80% din câştiguri, fiind cel mai mare comision din România.

O altă metodă de câştig la Lucky Studio

 Nu numai comisionul este cel care mă poate ajuta în fiecare zi să am câştiguri mai mari, ci şi bonusurile.

Oferind un sistem de bonusare în fiecare săptămână, Lucky Studio mă încântă cu bonusuri săptămânale în valoare de peste 500 de lei.

Lucky Studio

Pot să primesc la fiecare sfârşit de săptămână chiar şi 3.000 de lei, în funcţie de câştigurile pe care le-am avut în săptămâna respectivă.

Închipuie-ţi cum ar fi să ai un venit de 7.000 de lei lunar, plus sume de până la 3.000 de lei în fiecare săptămână. Ai avea atât de mulţi bani încât nu ai mai şti cum să-i menajezi.

Asta mi se întâmplă şi mie la Lucky Studio în lunile în care câştig chiar şi 15.000 de lei şi rămân şocată că sunt capabilă de a obţine atât de mulţi bani.

Am programul cel mai lejer la dispoziţia mea

Lucky Studio

Probabil te gândeşti speriată la cât de mult muncesc pentru a obţine sume atât de mari de bani. Ei bine, află că nu muncesc deloc mult. Poate că lucrez chiar mai puţin şi decât tine.

Eu mi-am făcut propriul meu program de muncă la Lucky Studio, pentru că am putut să aleg din 7, 8 sau 9 ore de muncă pe zi.

Totodată, din cele trei ture de muncă am avut câte două variante pentru fiecare şi mi-a fost foarte uşor să aleg.

Am făcut un program în aşa fel încât să am timp şi de alte treburi, de studii, şi de tot ce mai doream eu să fac în timpul meu liber.

Astfel că, lucrez 8 ore la Lucky Studio, timp de 5 zile pe săptămână. Aşadar, am şi weekend-urile libere şi la dispoziţia mea.

Plus că termin munca la ora 15:00 după amiază şi am tot timpul din lume să fac zeci de lucruri.

Stresul nu mai face parte din viaţa mea!

Acum nu mai este că înainte când stăteam mereu cu gândul că a doua zi am de lucru şi trebuie să îndeplinesc o mulţime de îndatoriri.

Îmi făceam capul pătrat de fiecare dată când mă gândeam la asta şi nu mai aveam chef de absolut nimic.

Tot ce doream să fac era să mă odihnesc pentru a doua zi de muncă, pentru că eram foarte stresată şi agitată.

Nici n-ai idee cât de tare mă bucur acum că nu mai simt nici măcar un strop de presiune asupra mea din partea lui Lucky Studio.

Lucky Studio

După muncă mă pot duce unde vreau eu, în orice oraş, mă pot duce şi într-o escapadă la mare şi pot face ce vreau eu, pentru că nimeni nu mă deranjează.

Nimeni nu mă pune să muncesc peste program şi nici nu mă stresează nimeni cu telefoane după muncă. Sunt atât de relaxată de când am acest job!

Şi bineînţeles că fiind atât de relaxată şi binedispusă, pot munci cu mai mult spor şi am rezultate mai bune în fiecare zi la Lucky Studio.

Un job în Iași la care muncesc cu drag pentru că sunt liberă

Faptul care este total diferit la Lucky Studio faţă de joburile pe care le-am avut până acum este că sunt, în sfârşit, liberă să decid.

Nu mai stau cu teama că am greşit cu ceva şi mă va mustra şeful sau voi fi penalizată, pentru că acum am drept de opinie şi de alegere.

Mi s-a oferit propria mea cameră din cele 25 pe care studioul de videochat le are, iar în spaţiul acesta nimeni în afară de mine nu are acces.

Lucky Studio

Nu mă deranjează nimeni în timp ce muncesc şi managera studioului mă lasă să fiu liberă şi să dau frâu liber sentimentelor mele în camera de muncă.

Nu mi se spune că greşesc şi nici nu mi se interzice nimic, pentru că eu sunt cea care conduce şi ia deciziile în camera mea.

Îmi place că sunt atât de liberă să fac ce îmi doresc de când lucrez la Lucky Studio.

Locul în care femeile sunt stăpâne

Lucky Studio

Ceea ce mi se pare de-a dreptul fascinant la Lucky Studio este că întreg personalul şi echipă sunt formate doar din femei.

Numai femeile au acces la Lucky Studio iar asta îmi conferă siguranţa de care am nevoie pentru a munci în domeniul videochatului.

Fiind aici printre femei care fac acelaşi lucru ca şi mine mă face să mă simt bine pentru că ele mă înţeleg şi mă susţin.

Nu mă judecă nimeni şi nu mă priveşte nimeni cu o privire sfidătoare sau superioară, iar acest lucru mă bucură.

Asta înseamnă că toată lumea oferă şi primeşte respect la Lucky Studio iar asta este ideal, pentru că fără respect nu poţi face nimic în viaţă.

Un mediu luxos care oferă confort femeilor

Faptul care completează în totalitate toate aceste calităţi ale studioului este interiorul.

De fiecare dată când intru în sediul studioului simt cum eleganţa şi rafinamentul sunt în aer.

Lucky Studio

Dotările de ultimă oră şi amenajările fastuoase de care dispune studioul fac ca tot interiorul să arate spectaculos.

Luxul acesta care mă înconjoară mă face să mă simt bine de fiecare dată când muncesc, pentru că simt şi eu la rândul meu la fel de elegantă şi rafinată.

Iar toate aceste amenajări luxoase sunt menite pentru a-mi oferi confort şi condiţii optime de muncă, de care mă bucur pe deplin.

Legalitate şi profesionalism, completate de discreţia necesară unei angajate în videochat

Lucky Studio

Unul din cele mai importante lucruri datorită căruia munca la Lucky Studio funcţionează la cele mai înalte standarde este legalitatea.

Dacă ar fi fost un studio ca multe altele care activează în domeniu prin ilegalitate, eu nu aş fi profitat de aceleaşi câştiguri şi aceeaşi siguranţă ca astăzi.

Faptul că toate contractele de muncă sunt legale iar drepturile îmi sunt respectate graţie prevederilor legii pe care Lucky Studio le respectă este o dovadă a profesionalismului.

Numai un adevărat angajator profesionist poate oferi angajaţilor săi tot ce aceştia au nevoie pentru a munci cu drag şi pentru a fi mereu asiguraţi că sunt în siguranţă.

Ţările în care se află rudele mele sunt blocate

De asemenea, faptul că prin contract dar şi prin condiţiile de muncă de la Lucky Studio mi se respectă intimitatea şi identitatea mă face să mă simt bine.

Lucky Studio

Nu ştiu cum ar fi fost dacă cineva mi-ar fi invadat aceste lucruri la care eu ţin foarte mult. Confidenţialitatea este foarte importantă pentru mine iar studioul ăsta îmi oferă.

Prin asta, de fiecare dată Lucky Studio îmi este alături şi mă ajută. Dacă sunt anumite cunoştinţe de care nu vreau să afle cu ce mă ocup, Lucky Studio blochează ţările în care acestea se pot afla şi astfel pot munci pe site în linişte.

Lucky Studio: Metoda cea mai simplă pentru câştiguri şi o viaţă împlinită

Acestea fiind spuse, pot afirma cu tărie că de când lucrez la Lucky Studio, este angajatorul care îmi oferă cele mai mari câştiguri.

Lucky Studio

Atât financiar vorbind, cât şi pe alte planuri ale vieţii. Cu acest job eu am ieşit în câştig din orice situaţie şi asta mă bucură.

Videochatul la Lucky Studio chiar este metoda cea mai uşoară prin care o femeie poate obţine bani în linişte, într-un mod uşor.

Totodată, jobul de aici este capabil de a crea viaţa la care toate femeile visează, viaţa aceea împlinită şi plină de bucurii şi bogăţii.

Vacanţele peste tot în lume nu mai sunt vise acum, pentru că datorită lui Lucky Studio sunt o obişnuinţă pentru mine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here