Ce te face să fii aleasa noastră?

0
1001
Lucky Studio

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să lucrezi într-un domeniu în care banii vin zilnic, în care nu duci lipsă de cele materiale şi implicit primeşti toată atenţia celor cu care interacţionezi? Eu m-am gândit, motiv pentru care am decis să aleg să lucrez pentru Lucky Studio Iaşi, care mi-a oferit o mulţime de beneficii şi satisfacţii.

Pentru că nu eram foarte familiară cu ceea ce înseamna munca de model, am început să urmez cele mai multe acţiuni pe care le făceau şi colegele mele din cadrul studioului Lucky şi anume să ma bazez pe naturaleţe, pe frumuseţe şi pe ceea ce ma caracterizează şi ne individualizează.

Poate că unele dintre ele erau de mult timp aici şi ştiau cum stă mersul lucrurilor încât într-o zi mi-am propus să o întreb pe Melany care este cea mai reuşită zi a sa de când lucrează cu Lucky Studio. Ea mi-a spus că cel mai mult a avut o conversaţie cu un partener de dincolo de ocean, conversaţie care i-a adus un câştig substanţial de peste 3000 lei. Ceea ce m-a făcut să cred şi să mă gâdnesc serios cât trebuie să mă implic şi să mă dedic acestui loc de muncă, se pare că dacă îţi doreşti şi ai ambiţie câştigul tău este pe jumătate asigurat.

Lucky Studio este cel care te ajută să îţi valorifici frumuseţea, încât îţi oferă şedinţe de machiaj la fiecare inceput de tură, te ajută să îţi fructifici inteligenţa pentru că lunar te invită la traininguri şi cursuri de specializare, plus că te ajută să înveţi o limba străină. Fie că optezi pentru o perioadă mai lungă de activitate, fie că este doar un job de vara, aici ai posibilitatea să înveţi limba străină preferată, franceză sau engleză, încât la finalul perioadei să pleci cu un nivel mai mult decât suficient de cunoştinţe, care să îţi folosească şi în alt domeniu de activitate. Fiecare curs de învăţare a limbii străine se finalizează cu un certificat de absolvire şi de participare, ceea ce este un plus la CV-ul tău.

Din start pot să spun că sunt cel puţin 3 beneficii pentru care se merită să muncesc la Lucky Studio şi implicit să mă dedic să câştig bani pentru un viitor mai bun. În plus de acestea, adaug şi o experienţă vastă în ceea ce priveşte comunicarea cu interlocutorii şi partenerii mei din mediul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here