Am o viaţă comodă și relaxată prin jobul de la Lucky Studio

0
718
Lucky Studio

 

 

       Cine nu-şi doreşte să poată să meargă în vacanţe peste tot în lume în cele mai exotice locuri, să se bucure de viaţă, să ştie că are bani pentru orice îi pofteşte inima?

Nu cred că există persoana care să nu îşi dorească asta, mai ales dacă mă raportez la femei, care iubesc călătoriile şi cumpărăturile.

Eu personal sunt una din aceste femei care iubeşte viaţa, care iubeşte lucrurile scumpe şi cele mai multe vacanţe posibile.

Lucky Studio

Dar pentru aceste lucruri am avut nevoie de jobul care să îmi ofere susţinerea financiară necesară prin care să pot obţine tot ce mi-am dorit.

Ce alt job putea fi mai bun decât cel de la Lucky Studio? E un job în mediul online şi nu trebuie să fac niciun efort fizic pentru a câştiga mii de dolari aici.

Din punctul meu de vedere mi se pare că jobul de la Lucky Studio este unul de viitor, pentru că internetul este în continuă evoluţie, la fel sunt şi câştigurile mele aici.

Cea mai simplă metodă pentru mine de a obţine bani este Lucky Studio

Lucky Studio

          Îmi pare rău că nu am ştiut mai devreme despre angajările în videochat de la Lucky Studio, pentru că acum când văd cât este de avantajos nu aş mai renunţa.

Este o plăcere pentru mine să vin zilnic la acest studio din Iaşi şi să încasez la sfârşitul fiecărei ture câte 450 de lei pentru simplul fapt că ştiu să mă folosesc de internet.

Prin intermediul acestuia şi prin intermediul cuvintelor mele, dar şi al calităţilor şi atu-urilor mele, eu sunt capabilă să-mi cuceresc admiratorii online pe care îi fac să mă viziteze tot mai des pe pagină.

Aceştia se lasă convinşi de mine să cheltuie cât mai mulţi bani, astfel că eu am la sfârşitul fiecărei zile bani în portofel, datorită lui Lucky Studio.

Un sistem de plată care mi-a simplificat viaţa

          Dacă te întrebi cum este posibil să câştig bani în fiecare zi la Lucky Studio, este simplu.

Lucky Studio este primul studio de videochat din România care a abordat sistemul de plată la zi, astfel că a oferit şansa tuturor modelelor sale de a avea bani zilnic.

Din partea mea, acest sistem a fost mai mult decât bine venit, pentru că mi-a plăcut să am venituri în fiecare zi şi să nu am nicio grijă.

Prin acest sistem Lucky Studio s-a afirmat şi pe plan internaţional, iar eu consider că din punct de vedere naţional, este cel mai bun studio de videochat din ţară.

Veniturile mele dovedesc că Lucky Studio este cel mai profesionist

          Faptul că am venituri lunare de peste 8.500 de lei este o dovadă clară a faptului că Lucky Studio este cel mai profesionist studio din Iaşi şi din ţară.

Lucky Studio

De ce? Pentru că niciun alt angajator nu va oferi asemenea câştiguri chiar din prima lună, dar la Lucky Studio totul este posibil.

Prin ambiţie şi comisioane progresive, totul la Lucky Studio este posibil, chiar şi veniturile de acest gen.

Dacă ar fi să fac o comparaţie cu venitul meu de acum şi cele pe care le aveam înainte, aş spune că obţin la Lucky Studio în câteva luni cât nu am obţinut în ani de zile.

Cel mai mare comision al câştigurilor din videochat din ţară

          Sunt conştientă că dacă Lucky Studio nu mi-ar fi oferit posibilitatea de a avea cel mai mare comision din ţară, nu aş fi câştigat la fel.

Deoarece Lucky Studio a pus la dispoziţia tuturor modelelor un comision de 50%, care poate ajunge la 80% , a adus motivarea pentru care noi ne dorim să câştigăm mai mult.

Lucky Studio

Când ştiu că sunt motivată în acest fel să muncesc, pentru mine totul devine mult mai uşor şi las ambiţia să mă conducă acolo unde vreau.

Iar dacă vorbim despre femei, ştii bine că ambiţia noastră nu are limite şi voinţa noastră este mai puternică decât orice.

Asta mi-am demonstrat mie însămi la studio, prin faptul că am văzut cum evoluez în doar câteva luni aici cum nu am evoluat în alte locuri în ani de zile.

Vacanţa perfectă în Dubai

Lucky Studio

          Să nu crezi că nu am profitat de aceste venituri în cel mai intens mod posibil. Am beneficiat la maximum de aceşti bani, ducându-mă peste tot în lume.

Cu primele mele câştiguri de la Lucky Studio mi-am luat câteva zile libere de la studio şi am mers direct în Dubai, unde am petrecut câteva clipe de neuitat.

Până acum vedeam Dubaiul doar în poze şi la televizor şi nu aş fi crezut niciodată că voi avea şansa de a-l vedea cu propriii mei ochi şi de a mă bucura de el.

A fost senzaţional să merg într-un asemenea loc, pentru că a fost visul meu de când mă ştiu.

Lucky Studio

Am fost la Burj al Arab, cel mai vechi hotel şi cel mai luxos din Dubai, unde am avut nişte trăiri aşa cum nu pot explica.

De asemenea, am mai vizitat şi zona Madinat Jumeirah, unde priveliştea este senzaţională, cu o plajă superbă şi cu vedere direct spre Burj al Arab.

Ca să nu mai spun că mi-am cumpărat câteva lucruri absolut uimitoare din Dubai Mall, unde am rămas total uluită de ce am văzut acolo. Mă simt grozav să ştiu că îmi permit asta prin munca de la Lucky Studio.

Lucky Studio

O călătorie în cel mai romantic loc – Paris

          După alte câteva luni de muncă la Lucky Studio mi-am dorit să merg şi eu măcar o dată în Paris, să vizitez acest frumos loc şi să savurez toate priveliştile de acolo.

Într-adevăr, este locul celor mai mari iubiri, pentru că m-am îndrăgostit.

Lucky Studio

Dar nu m-am îndrăgostit aşa cum crezi, ci m-am îndrăgostit de frumuseţea peisajelor pe care le-am văzut în jurul meu când am fost acolo. Nu este nimic mai uimitor decât să privesc tot oraşul în ansamblu, de la balconul hotelului De Sers Hotel.

A fost mai mult decât minunat să mă bucur de câteva zile în acest loc mirobolant.

Lucky Studio

Mai multe vacanţe decât oricând

Adevărul este că în primul an de muncă la Lucky Studio nu am mers în foarte multe vacanţe, poate 5 sau 6 într-un an.

Nu am mers atât de des pentru că mi-am dorit să mă răsfăţ şi în alte moduri cu banii.

Lucky Studio

Dar … dacă stau să mă gândesc bine, am mers în mai multe vacanţe chiar şi aşa, în comparaţie cu celelalte joburi. Eu nu cred că am mai mers într-o vacanţă de vreo 5 ani.

Iar 5 vacanţe într-un an înseamnă mai mult decât aş fi crezut, aşadar este bine şi aşa.

City-break-uri unice în Europa

          În al doilea an de muncă la Lucky Studio nu mi-am mai luat zile libere, pentru că m-am focusat pe altceva.

În plus, nici nu aveam nevoie de zile libere, pentru că aveam weekend-urile libere iar din acestea am găsit oportunitatea perfectă de distracţie.

City-break-urile au fost varianta perfectă pentru distracţie, iar în acest fel nu a trebuit să-mi mai iau liber de la muncă.

Lucky Studio

Probabil te întrebi de ce nu am vrut să îmi iau liber. Păi când ştii că poţi să câştigi peste 7.000 de dolari lunar, tu ţi-ai mai lua liber?

   Înconjurul lumii în cele mai frumoase feluri

Eu nu mi-aş mai lua, mai ales când am weekend-ul liber, mi se pare mai mult decât perfect.

Lucky Studio

În al doilea an am început să am câştiguri mult mai mari, chiar şi peste 13.000 de lei lunar, iar asta m-a motivat să mă implic tot mai mult în munca de la Lucky Studio.

Am fost în city-break-uri în Barcelona, Atena, Budapesta, Milano, Praga şi Viena.

Acum ţi se mai pare că weekend-urile nu mi-au fost de ajuns pentru a mă distra datorită lui Lucky Studio?

Un program de muncă prin care mi-am permis tot timpul liber din lume

          Cu siguranţă ţi-ai pus problema cum mi-am putut permite să îmi iau liber la Lucky Studio pentru a merge în toate acele vacanţe.

Dar programul nu este deloc unul încărcat la studio. Sunt unele fete care lucrează chiar şi o zi sau două la studio.

Asta pentru că Lucky Studio ne-a permis să ne facem programul aşa cum ni l-am dorit, în funcţie de priorităţile noastre.

Lucky Studio

Astfel că eu am ales să lucrez 8 ore pe zi, timp de 5 zile pe săptămână. Mi-a rămas destul timp pentru distracţii în weekend, dar dacă voiam o zi sau două libere, managera de la Lucky Studio a fost mai mult decât înţelegătoare şi m-a lăsat să fiu liberă.

Modul în care câştigurile mele au crescut în fiecare lună

          Desigur că în spatele câştigurilor mele a fost un motiv întemeiat care a făcut toate acestea posibile.

Unul din cele mai importante motive datorită cărora eu am avut câştiguri tot mai mari au fost trainerii de la Lucky Studio.

Sau poate credeai că eu am învăţat singură totul despre videochat? Aşa o fi la alte studiouri, dar la Lucky Studio nu te lasă nimeni să te descurci singură.

Ajutorul vine din toate părţile de la Lucky Studio, trebuie doar să ceri şi ţi se va da. De la suport tehnic şi până la traineri specializaţi în domeniu, Lucky Studio îndeplineşte toate normele unui job ideal în videochat.

Training în Praga la Flirt4Free

          Cu ocazia angajării la Lucky Studio am reuşit să vizitez şi Praga, dar fără a cheltui nimic de data aceasta.

Fiindcă Lucky Studio a arătat interes în ceea ce a privit evoluţia mea către cariera mult dorită, m-a ajutat cu tot ce am avut nevoie.

În acest sens, mi-a pus la dispoziţie cele mai calitative servicii de care am profitat din plin.

Lucky Studio

Pentru Lucky Studio a fost foarte important ca eu să fiu mulţumită de câştiguri şi de munca mea de aici, aşa că mi-a oferit un training specializat în Praga.

Am fost pregătită în cea mai mare companie din Praga, pe nume Flirt4Free, unde am deprins calităţi uluitoare care mi-au fost de ajutor în videochat.

            Beneficiile mele prin training-ul în videochat

Lucky Studio

          Toate rezultatele acestor training-uri s-au văzut în special în bonusurile săptămânale pe care Lucky Studio le-a oferit.

Eu aveam câştiguri mari oricum, dar cu ajutorul training-ului am reuşit să am performanţe şi mai mari, astfel că eram premiată în funcţie de acestea.

Cu cât depăşeam mai mult câştigurile, cu atât Lucky Studio îmi oferea bonusuri mai mari în fiecare duminică.

Aceste bonusuri erau uneori atât de mari încât îmi dublau veniturile obţinute din acea lună şi mă simţeam extraordinar să ştiu că am abilitatea de a obţine bani în acest fel.

Bonusuri în fiecare săptămână care ajungeau şi la 3.000 de lei

          Tot acest sistem de bonusare oferit de Lucky Studio a fost unul foarte bine organizat şi m-a ajutat foarte mult.

Valorile bonusurilor începeau de la 500 de lei, dar prin implicare şi dăruire putea ajunge oricine şi la 3.000 de lei.

Gândeşte-te cum ar fi să primeşti 3.000 de lei în fiecare săptămână? Asta ar însemna încă 12.000 lei la veniturile tale lunare. Mult, nu?

Ei bine, pentru asta am muncit eu, pentru a câştiga tot mai mult şi pentru a avea bonusuri cât mai mari.

Cel mai mare bonus primit până acum a fost 1.500 lei, dar ştiu că voi ajunge şi la 3.000.

Lucky Studio

Nu-mi fac griji, pentru că ştiu că Lucky Studio mă ajută în permanenţă să îmi depăşesc veniturile.

Contractul care a făcut posibile toate aceste câştiguri

          Încă mă mai gândesc uneori că visez şi că aceste câştiguri sunt mult prea frumoase pentru a fi reale, dar mă trezesc şi văd că este mult mai frumoasă realitatea decât în vise.

Când mă gândesc că dacă nu aş fi semnat contractul de angajare de la Lucky Studio nu aş fi putut acum să beneficiez de aceste câştiguri mă iau fiorii.

Sincer, mă bucur că sunt angajată la Lucky Studio şi că nu m-a interesat de ce au spus ceilalţi, pentru că eu acum sunt bogată iar cei care au fost împotriva mea, nu.

Aşadar, eu duc o viaţă mai bună pentru că nu mi-a păsat de ceea ce a crezut societatea. La urma urmei, nu trăiesc cu societatea.

Am siguranţa unui job legal

          Nu numai că acest contract a fost absolut benefic pentru mine şi a fost iniţiatorul câştigurilor mele în videochat, dar este şi cel care-mi conferă siguranţa de zi cu zi.

Nu ştiu câtă lume are ocazia să profite de un job ca al meu, în care contractul de angajare este total legal, fără clauze ascunse sau preavize care te constrâng.

La fiecare job la care am fost până acum mi se puneau diferite restricţii conform cărora urma să plătesc daune dacă făceam un anume lucru.

Oricum nu intenţionam să greşesc, dar simplul fapt că există această clauză mă făcea să mă simt constrânsă, mai ales când ştiu că nici măcar nu scria pe contract orele adevărate pe care eu le lucram, ci doar câte 4 sau 6.

Lucky Studio

Lucky Studio nu m-a întâmpinat cu un asemenea contract, ci a dorit să respecte legea şi prevederile sale conform regulamentelor şi mi-a oferit toată siguranţă din lume.

Este minunat să ştiu că sunt protejată de lege şi de contractul cu totul în regulă de la Lucky Studio.

Cel mai avantajos factor al contractului de angajare în videochat

          Poate nu am menţionat la început, însă eu am semnat un contract pe o durată de 3 ani cu Lucky Studio.

Anul acesta este al treilea an de când sunt angajată aici, şi vreau să spun că nu am fost niciodată mai mulţumită decât acum.

Este o onoare pentru mine să scriu despre Lucky Studio şi să spun toate beneficiile de care profit aici.

Nu ar trebui să fie un motiv de invidie faptul că mi s-au oferit 38.880 lei ca bonus de angajare la Lucky Studio, pentru că orice fată ambiţioasă şi care îşi doreşte un alt viitor poate să aibă ce am eu.

Faptul că mi-am primit bonusul de angajare după 30 de zile a fost o dovadă a profesionalismului şi a seriozităţii cu care Lucky Studio mă tratează.

Îmi place că toate promisiunile făcute până acum de studio au fost duse la bun sfârşit, pentru că aceasta este o formă a respectului pentru mine.

Un bonus de angajare împărţit în două tipuri de servicii

          O parte a bonusului de angajare au fost cei 10.000 primiţi în mână după 30 de zile lucrate la studio, iar cealaltă parte a fost investită tot în mine.

Cea mai frumoasă parte a muncii de la studio este faptul că de 28.880 lei mi s-au asigurat servicii de înfrumuseţare zilnice.

Lucky Studio

Am fost scutită din prima din a cheltui o asemenea sumă de bani, Lucky Studio fiind mai mult decât dispus să-mi plătească toate aceste servicii care să-mi confere confortul necesar.

Nu a mai fost nevoie să cheltui bani la saloane şi am economisit foarte mult prin acest fapt.

Vreau să spun că absolut în fiecare zi în care am venit la studio, o echipă de profesioniste îmi oferea servicii de make-up, coafură, manichiură şi alte lucruri de acest gen.

Nu numai că mă simţeam foarte frumoasă, dar câştigam şi foarte mult datorită acestor servicii de înfrumuseţare.

Transportul gratis, asigurat de contract şi de studio

          Acest contract în videochat a fost plin de surprize pentru mine, deoarece studioul mi-a pus la dispoziţie şi o maşină cu o şoferiţă care să se ocupe să mă transporte mereu în siguranţă.

Nu a trebuit să mă tem că pot păţi ceva pe stradă sau prin autobuze, pentru că nu mai era cazul.

Maşina mă lua din faţa casei şi mă ducea la studio ori de câte ori aveam nevoie şi invers.

Nu a fost nimic mai plăcut decât asta, pentru că nu a trebuit să-mi mai fac griji in privinţa mijloacelor de transport.

Eu doar aşteptam relaxată ca maşina să vină să mă conducă. Cât de minunat este asta? Exact ca o vedetă!

Lucky Studio e un studio de videochat exclusiv feminin

Lucky Studio

          Lucrul care completează această bucurie a mea este faptul că la Lucky Studio lucrează doar femei şi sunt înconjurată numai de acestea.

Noi suntem stăpânele noastre aici şi nimeni nu ne judecă, nu suntem discriminate şi nici nu trebuie să suportăm tot felul de nedreptăţi.

Avem toate propriile noastre camere şi nimeni nu ne deranjează când muncim, iar deciziile pe care le facem ne aparţin.

Eu nu sunt obligată să fac nimic din ce nu-mi place, pentru că eu aleg cum muncesc la Lucky Studio.

Iar plăcerea mea este intensificată şi de interiorul Lucky Studio, care este atât de luxos şi elegant! Nu am văzut nicăieri o încăpere mai fastuoasa decât aceasta!

Este o adevărată plăcere să lucrez când ştiu că mă înconjoară tot luxul de care am nevoie.

Prin jobul ăsta în videochat îmi rezolv toate problemele!

          Când ştiu că am asemenea condiţii de muncă şi avantaje, tu ce crezi? Aş putea să mai renunţ la aşa ceva? Niciodată!

Iubesc acest studio pentru că mi-a creat mediul ideal de muncă, în care eu mă simt liberă să muncesc şi să trăiesc cum vreau.

Lucky Studio

Îmi iubesc viaţa de când sunt la Lucky Studio, pentru că am parte numai de bucurii şi de lucruri bune. Îmi permit orice vreau şi nu mai am griji în privinţa banilor.

De fapt, nu mai am griji în nicio privinţă. Tot ce fac acum este să-mi trăiesc viaţa din plin. Încearcă şi tu!

         

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here